office@uniunea.ro Calea Plevnei 61, cam. 9-10, sector 1, București

Acceptă provocarea RATIO și fii în pas cu viitorul!

Academia RATIO 2017
Asociația Studenților Contabili RATIO, organizează la sfârșitul verii cea de-a V-a ediție a Academiei RATIOșcoală de vară/toamnă dedicată studenților dornici să își dezvolte o carieră în audit sau domenii precum cel financiar-contabil sau fiscal.

În anii precedenți peste 280 de studenți din toată țara, dar și din Repubica Moldova și Serbia au participat la workshop-uri și traininguri susținute de experți, reprezentanți ai companiilor partenere asociației, precum BIG FOURKPMG, EY, Deloitte, PwC; BDO România, E.on Business Servicies, Electrogrup, Sykes, Office Depot. Și în acest an peste 20 de specialiști în domeniu vor împărtăși din experiența lor și timp de o săptămână, împreună cu participanții vor intra “in spatele cortinei”.

Un alt lucru extraordinar cu care organizatorii se mândresc este că după fiecare ediție participanții au fost angajați în companiile partenere, iar unii dintre ei chiar au ales să vină la Cluj-Napoca să-și continue studiile în domeniul contabilității sau auditului.

Academia RATIO este mai mult decât o punte de legătură între mediul academic și cel de afaceri. Prin aceasta scoală de vară, ajunsă la a V-a ediție, am reușit să creem o comunitate în care stăm la aceeași masă atât studenți sau absolvenți de studii economice, cât și profesioniști și experți practicieni din Audit, Contabilitate sau fiscalitate, reprezentanți ai celor mai mari companii din domeniu.” Pavel MITITEL, Presedinte RATIO.

Tema din acest an “Digitalizarea Contabilității, Fiscalității și a Auditului – o provocare a viitorului” este ancorată în contextul dezvoltarii tehnologice care influenteaza tot mai mult mediul financiar-contabil. În urma temelor abordate în cadrul workshop-urilor vei afla care este profilul contabilului și a auditorului de succes în viitor. Care sunt atribuțiile pe care le vor prelua roboții? Va mai rămâne contabilitatea la fel cum o știm? Toate aceste sunt curiozități la care vei găsi răspuns doar dacă vei fi prezent.

“Contabilitatea în partidă dublă a suferit in ultimii douazeci-treizeci de ani mutații semnificative. Folosirea calculatorului, a inteligenței acumulate în diversele aplicații software, a fost vectorul care a contribuit la mutațiile din domeniul contabilității. Inteligenta artificială și noile tehnologii vor contribui și în viitor la mutații spectaculoase în domeniul contabilității și a raportării financiare. Va dispărea contul, va fi perfecționat prin intermediul aplicatiilor infirmatice? Imi este greu să spun, dar transformările  vor fi in urmatorul deceniu, greu de anticipat astăzi!”  Conf. univ. dr. Irimie POPA

În premieră, în acest an participarea este gratuită. Daca îți dorești să participi la Academia RATIO, tot ce trebuie să faci este un eseu cu tema: “Digitalizarea Contabilității, Fiscalității și a Auditului – viitorul economiei și al societății de mâine.”, pe care îl vi atașa împreună cu CV-ul actualizat Formularului de înregistrare, ulterior vei fi contactat de echipa RATIO pentru interviul pe Skype.

Programul de selecție este urmatorul:

  • Înregistrarea participanților: 19 Iunie – 10 August, prin completarea Formularului de înregistrare și încărcarea CV-ului pe site-ul academia.suntemRATIO.ro ;
  • Analizarea și centralizarea aplicațiilor: 10 – 17 August;
  • Programare pentru interviurile pe Skype: 18 – 19 August;
  • Desfășurarea interviurilor pe Skype: 20 – 23 August;
  • Publicarea listelor preliminare: 24 August pe site-ul academia.suntemRATIO.ro ;
  • Publicarea listei finale 26 August pe site-ul academia.suntemRATIO.ro .

Pentru a fi la curent cu toate informațiile legate de proiect și pentru a afla în timp real noutățile ediției din acest an vizitați site-ul www.academia.suntemRATIO.ro sau pagina de facebook a evenimentului.

Asociația Studenților Contabili RATIO este membră cu drepturi depline a Uniunii Studenților din România.


Despre autor

Lasă un mesaj

*

captcha *