office@uniunea.ro Calea Plevnei 61, cam. 9-10, sector 1, București
Comment are off

S.O.S. – Sănătate Orală pentru Studenți

„S.O.S.” reprezintă în accepțiunea generală un strigăt de ajutor. Liga Studenților la Medicină Dentară București a oferit, însă, o altă valență sintagmei, ajungând să reprezinte acronimul numelui unui proiect ce vine în ajutorul studenților. Sănătate Orală pentru Studenți este proiectul organizat de LSDMB, cu sprijinul USR, în cadrul festivalului UNIFEST, ce promovează igiena dentară și sănătatea orală în rândul studenților, prin acordarea consultațiilor și tratamentelor aferente absolut gratuit pentru aceștia.

Programul „S.O.S. – Sănătate Orală pentru Studenți” pentru a doua săptămână de UNIFEST este de luni, 11 noiembrie, până joi, 14 noiembrie, în intervalul orar 8.30 – 17.00. Consultațiile și tratamentele vor fi efectuate la Cabinetele de Medicină Dentară din cadrul Campusului Universitar Regie, mai exact în incinta Centrului Antidrog (din spatele discotecii Maxx). Înscrierile se fac aici.

Pe lângă consultații și tratamente, participanții vor primi o pastă și o periuță de dinți oferită de Blend a Med, sponsorii programului.

Pacienții vor fi preluați de studenții din anul VI de la Facultatea de Medicină Dentară și procedura va începe după semnarea unui act prin care își acordă consimțământul.

Beneficiile acestui proiect pentru studenți sunt imense, gratuitatea unui tratament dentar complet fiind un real ajutor pentru aceștia.


Despre autor