office@uniunea.ro Calea Plevnei 61, cam. 9-10, sector 1, București
Comment are off

USR merge la negocieri la Palatul Victoria

 

            Uniunea Studenților din România (USR) solicită Guvernului României soluții concrete pentru scăderea șomajului în rândul absolvenților de studii superioare și tinerilor, în general.

        Reprezentanții USR vor participa la o întâlnire luni, ora 11:00 la Palatul Victoria, în urma unei solicitări trimise la începutul săptămânii către Premierul Victor Ponta.

USR își exprimă îngrijorarea față de statisticile oficiale care arată că 28% dintre tineri sunt șomeri, în realitate 40% dintre aceștia fiind persoane neocupate. Considerăm că șomajul în rândul tinerilor merită o atenție sporită, iar inserția profesională a absolvenților ar trebui să fie o prioritate națională.

Rolul Guvernului Românei este primordial în facilitarea procesul de tranziție de la școală la viața activă și în același timp în asistarea tinerilor în vederea ocupării unui loc de muncă stabil, atât prin încurajarea unui parteneriat real între mediul public și cel privat, cât și prin oferirea unui cadru legislativ propice, prin legi, ordonanțe, acorduri de parteneriat etc.

          Pe această cale, USR își exprimă nemulțumirea față de actuala formă a Acordului de Parteneriat dintre Guvernul României și Comisia Europeană referitor la cadrul financiar multianual 2014-2020, acord în care tinerii nu sunt definiți ca și categorie socială distinctă, cu probleme și nevoie specifice.

              USR va duce la Guvern modificările pentru Acord, dar și proiectul de Lege a Internshipului propus de federație, ca măsură activă de facilitare a tranziției de la facultate la piața muncii, prin care studenții vor putea fi remunerați pentru stagiile de internship urmate în timpul facultății.

Uniunea Studenților din România este cea mai mare federaţie studenţească din România şi cuprinde 87 de asociații studențești și de tineret din toată țara, apărând drepturile acestora în raport cu Ministerul Educației Naționale, Ministerul Tineretului și Sportului, Guvernul României, Parlamentul României. USR face parte din Consiliul Economic și Social, organ consultativ pe proiecte de acte normative inițiate de Guvern sau propuse de membri ai Parlamentului.

 

 


Despre autor