Uniunea Studenților din România face apel la calm și responsabilitate socială

Uniunea Studenților din România (USR) solicită urmărirea îndeaproape a demersurilor potrivite în vederea stopării răspândirii virusului COVID-19, precum și urmărirea tuturor măsurilor de prevenție potrivite, începute de autorități din punct de vedere educațional. 

În urma discuțiilor din ultimele zile referitoare la măsurile luate pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19, Uniunea Studenților din România face următoarele precizări: având în vedere faptul că nu deținem expertiză în domeniul medical, susținem demersurile începute de autorități în acest context și așteptăm deciziile referitoare la situația cursurilor universitare. În cazul în care se va decide continuarea programului obișnuit al cursurilor, solicităm universităților ca toate sediile să fie dotate corespunzător normelor de igienă care se impun în contextul dat și, de asemenea, să fie verificate zilnic, tocmai pentru a preveni răspândirea virusului. 

Precizăm faptul că am luat la cunoștință măsurile impuse de unele universități din țară și reiterăm faptul că fiecare universitate hotărăște intern cum va acționa în situația dată. Măsurile luate sunt de prevenție și au ca scop oprirea evoluției virusului. 

Legat de activitățile care reunesc mai puțin de o mie de persoane, este OBLIGATORIE obținerea aprobării pentru desfășurarea activității de la autoritățile locale, în speță Direcția pentru Sănătate Publică. Acceptul sau refuzul organizării va fi transmis în baza unei analize care ține cont de natura evenimentului, grupa de vârstă a participanților, modalitatea în care participanții ajung la eveniment și durata deplasării către eveniment, dacă există posibilitatea ca la eveniment să participe persoane pentru care există posibilitatea să fi fost în zone de risc sau să fi intrat în contact cu persoane contaminate. Insistăm asupra faptului de a NU organiza evenimente dacă nu aveți această aprobare. Această decizie este valabilă până la data de 31 martie 2020 pe întreg teritoriul României și există posibilitatea prelungirii ei, în funcție de evoluția situației.

De asemenea, recomandăm informarea din surse autorizate (Departamentul pentru Situații de Urgență, Guvernul României, Ministerul Sănătății) cu scopul de a preveni dezinformarea apărută deja în spațiul public. Vă recomandăm să urmați recomandările referitoare la prevenirea răspândirii virusului și să așteptați indicațiile viitoare. Alte decizii, care vor fi luate în urma desfășurării ședințelor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

“USR susține decizia autorităților în ceea ce privește suspendarea activităților specifice procesului educațional, tocmai pentru prevenirea răspândirii acestui virus. Considerăm că cele mai bune soluții sunt reprezentate de urmărirea sfaturilor date de oamenii cu expertiză în domeniul medical, precum: spălarea periodică și responsabilă pe mâini, dezinfectarea acestora, evitarea aglomerărilor urbane, precum și consolidarea măsurilor igienico-sanitare din toate instituțiile publice. Îndemnăm oamenii la calm, pentru a nu crea confuzii mai mari decât cele deja existente și solicităm universităților să sporească atenția cu privire la măsurile sanitare din centrele proprii.”Alexandru VASILE, Președintele Uniunii Studenților din România.

Uniunea Studenților din România este cea mai mare federație studențească, reunind 111 organizații membre în peste 30 de universități. Scopul statutar este acela de a reprezenta, promova şi apăra drepturile studenților, în raport cu actorii relevanți la nivel național, în special cu Ministerul Educației Naționale, Ministerul Tineretului şi Sportului, Parlamentul, Guvernul, Preşedinția României, precum şi Municipalități şi Universități.