office@uniunea.ro Calea Plevnei 61, cam. 9-10, sector 1, București
Comment are off

Aspen Junior Seminar Call for Applications

In perioada 14-17 august 2014, Institutul Aspen Romania, in parteneriat cu Uniunea Studentilor din Romania, va organiza cea de-a treia editie a Aspen Junior Seminar. Programul isi propune sa reuneasca 20 de tineri studenti, activi in mediul academic şi de voluntariat, cu potential demonstrat de leadership si spirit de initiativa civica. Seminarul ofera participantilor un spaţiu neutru de dialog şi interactiune, in care au oportunitatea de a-si expune si chestiona propriile convingeri.

Seminarul este construit in jurul metodei Aspen, dezvoltata pe parcursul a 60 de ani si utilizata in cadrul tuturor programelor de leadership ale Institutului Aspen Romania. Abordand texte clasice si reflectii filozofice ale unor autori precum: Thomas Hobbes, Jean-Jacques Rousseau, Fareed Zakaria, Nelson Mandela, Henry David Thoreau, George Orwell, Karl Marx, Aristotel, Lucian Boia, Herta Muller, Vaclav Havel sau Platon, seminarul deschide cadrul pentru un dialog informal si critic pe teme de interes ale societatii actuale cum ar fi: identitatea individuala si pluraritatea valorilor in societate, raportul individ-comunitate, responsabilitatea si asumarea rolului de leader. Potentialul individual al participantilor, preocuparea fata de realitatile societatii din care fac parte, pasiunea şi curiozitatea acestora, sustinute de interventia moderatorilor Aspen, vor contribui la succesul si impactul seminarului.

Sunt eligibili studentii inscrisi intr-un program de studii superioare (licenta sau masterat), sub limita de varsta de 24 de ani (inclusiv), care voluntari ai unei asociatii studentesti sau ai unei organizatii de tineret. Persoanele interesate sa aplice sunt rugate sa trimita dosarul de candidatura complet, pana pe data de 9 iulie, catre Catalina Rata, AIR Leadership Programs Officer, pe adresa de e-mail catalina.rata@aspeninstitute.ro. Dosarul trebuie sa contina urmatoarele documente, in limba romana, in format PDF:

–      O scrisoare de recomandare, din partea unei persoane familiarizate cu parcursul personal şi profesional al candidatului, care sa indice compatibilitatea acestuia cu programul propus.
–      Un eseu de  aproximativ 500 de cuvinte, care sa raspunda intrebarii:Care este importanta leadershipului bazat pe principii etice in dezvoltarea societatii?
–      CV-ul candidatului, care sa evidentieze implicarea civica si activitatile de voluntariat ale acestuia, in mediul studentesc sau in afara lui.

Costurile aferente Seminarului (cazare, masa, materiale de lectura) vor fi suportate de catre organizatori, urmand ca participantii sa isi acopere costurile de transport. Programul se va desfasura pe teritoriul Romaniei, iar limba de lucru va fi limba romana.

Experienta Seminarului Aspen, dincolo de a oferi absolventior un spatiu de reflectie si revizuire a valorilor care le ghideaza deciziile, reprezinta o oportunitate de dezvoltare profesionala, o calatorie intelectuala si o provocare personala. Toate acestea pot conduce catre o schimbare de perspectiva in viziunea viitorilor leaderi asupra comunitatii din care fac parte si a rolului de agenti ai schimbarii pe care si-l pot asuma in societate.


Despre autor