Uniunea Studenţilor din România (USR) susţine procentajul de 25% pentru studenţi în alegerea rectorului

Până în anul 2011, studenţii aveau un procentaj de 25% în alegerea rectorului, în condiţiile în care alegerile aveau loc în cadrul Senatului Universitaţilor. În urma aprobării Legii Educaţiei Naţionale 1/2011, lege ce prevede ca alegerea rectorului să se desfăşoare prin votul tuturor cadrelor didactice din universitate şi doar a reprezentanţilor studenţilor din Senat si Consiliile Facultăţilor,  acest drept al studenţilor a fost pierdut, în momentul de faţă procentajul în care studenţii pot să îşi exprime opinia în alegerea rectorului ajungând în unele cazuri şi până la 4% .

Uniunea Studenţilor din România (USR) susţine ferm revizuirea şi amendarea Legii Educaţiei Naţionale 1/2011 prin Ordonanţă de Urgenţă sau modificarea în Parlamentul României a OUG 94/2014 astfel încât studenţii să îşi recâştige dreptul de a-şi exprima opinia în proporţie de 25% în alegerea rectorului.

În consecinţă, USR se adresează Parlamentului României prin „Comisiile de Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport” şi nu în ultimul rând Ministerului Educaţiei Naţionale, printr-o campanie desfăşurată în toate centrele universitare din ţară, ce are ca scop mobilizarea studenţilor şi a cadrelor didactice pentru susţinerea procentajului de 25% pentru studenţi în alegerea rectorului.

Sub numele de  „25% CHALLENGE”,  campania pentru susţinerea recâştigării dreptului studenţilor de a participa la alegerea rectorului în proporţie de 25% debutat în data de 16 aprilie 2015 .

Scopul campaniei este acela de a informa, conştientiza şi de a  mobiliza un număr semnificativ de studenţi atât în mediul virtual prin semnarea unei petiţii online cât şi în mediul offline si prin sesiuni de informare a studenţilor în universităţi.

La finalul campaniei, Uniunea Studenţilor din România îşi doreşte să susţină cu cifre concrete şi consistente faptul că studenţii îşi doresc recâştigarea dreptului de a participa la alegerea rectorului în procentaj de 25%, un drept extrem de important de care studenţii nu s-au bucurat la ultimele alegeri ale rectorului pentru legislatura 2012 – 2016.